Primvara lui Vincent

•10 Martie, 2016 • Lasă un comentariu

 

Am decis sa iau putina culoare, a venit primavara, inca astept sa vad primele flori ale copacilor. Primavara imi aminteste de Vincent si al lui tablou  Blossoming Almond Branch in a Glass – 1888

Vremea e inca capricioasa, nu se hotaraste daca vrea sau nu sa se imblanzeasca. Iar acum s-a pornit si un vant nebun.  E o oboseala de astenie de primavara care sper sa treaca. Cu siguranta as dormi toata ziua daca as putea.

Anunțuri

Iata vara cum s-a dus

•1 Septembrie, 2015 • Lasă un comentariu

Nici nu mai stiu ce a fost si nu a fost, cert e ca vara se razbuna acum la sfarsit si vrea sa ne ia si orice urma de rasuflare.

A fost munte si mare, a fost cantec la foc de tabara si inot in valuri verzi. Rochii cu nisip si pantaloni plini de praf. Am cerut companie dar si singuratate, deoarece inca tind sa ma retrag cu mine si in mine. Au fost multi prieteni si putine zile libere. Amintiri in fotografii si cantece. Nu am cerut f mult de data aceasta dar am primit cu bratele deschise tot ce a venit cu bune si cu rele.

„E atat de multa tacere in mine

Incat atunci cand e zgomot

Ma dor toate. ”

DSC_2107

Ieri am „rosit” intr-o gradina

•24 August, 2015 • Lasă un comentariu

Cum pe la tara nu reusesc sa mai ajung de ceva timp. Iata-ma foarte incantata de ideea de a merge la gradina si a petrece ziulica intreaga acolo, cu verdeata peste tot.

Mare mi-a fost surpriza sa fiu intampinata de o multime de flori in ghivece atarnate pe langa casa, gradina cu o iarba verde si proaspata, copaci din care am cules si gustat pe rand o pruna si un mar verde.

Ce m-a fascinat cel mai mult? Sera de rosii. Sa poti sa mergi printre tulpini mai inainlte ca tine, pline de aceste rosiatice forme neregulate, sa desprinzi forma de crenguta si sa o poti gusta acolo pe loc. Sa lasi dulceata sa te farmece.

E foare multa munca in spate imi imaginez, dar rezultatul final merita. M-am gandit ca imi doresc o gradina. Nu stiu cum vreau sa arate, dar cu siguranta trebuie sa fie rosii in ea, zmeura si mure. Desigur strugurii vor fi nelipsiti. iar munca ma va desprinde de toate gandurile.

DSC_2871a DSC_2881a DSC_2859aDSC_2891a DSC_2834a DSC_2854a  DSC_2861a

Sarata a fost luna

•4 August, 2015 • Lasă un comentariu

mare

Luna,

Nu am ce sa-ti ofer mai mult.

Poate doar un zambet,

Poate doar o privire calda.

Pe cand timpul se pierdea

Intre firele de nisip

Culese de talpile noastre,

Scoicile ce ne taiau

Le-am ridicat si le-am aruncat in mare.

Cu buzele sarate

Am privit o luna plina de cantec.

Sarbatoare A.T.E. Club Albatros Galati – 26 de ani

•30 Decembrie, 2014 • Lasă un comentariu

Long time no see.

Nu am mai apucat să scriu despre aventura pe Vf. Păpuşa, dar o sa revin măcar cu fotografii.

La jumătatea lui Decembrie am avut şi sărbatoarea clubului. E un eveniment ce se organizează o dată la 4-5 ani, aşa că pentru mine a fost prima sărbătoare. Am avut cam fiecare câte ceva de facut, eu un slide despre Albatros. Ca temă am ales nebuniile din anul 2014, de la revelionul petrecut împreună până la urcarea pe Păpuşa (Masivul Iezer-Păpuşa).

Am stat în Cabana Poiana Secuilor, o cabană ce se afla la 1 km de Cabana Trei Brazi (din Predeal).  Plecasem un pic supărată ca nu o sa avem parte de zăpadă şi aşa a fost chiar şi pe Valea Prahovei, dar în Predeal surpriză – exista zăpadă. Iar când începusem urcarea din oraş spre cabana Trei Brazi începea să se vadă din ce în ce mai multă. Brazi încărcaţi de ea, atât de mult încât aveau crengile plecate la pământ. Am nimerit in weekendul cu ploaie de stele – Geminidele, iar cabana ferită de lumina oraşului, ne-a oferit un spectacol extraordinar(chiar dacă luna lumina destul de tare).

Vineri deja lumea cânta, am ajuns ultimii pe acea seara. deci am pierdut un pic din cele întâmplate, dar ce mai contează, când toata lumea care-ţi aduce zâmbete pe buze e acolo, atunci. Să nu mai spun de surpriza pe care am avut-o să-l văd pe Puiu, care m-a păcălit şi mi-a spus că el nu vine şi ne vedem în primăvară în Măcin( te ţin eu minte, dar te iert pentru ca mi-ai cântat acea frumoasă melodie ce-mi place tare mult ). Multă lume a venit pentru noi ţin să cred, pentru a fi cu toţii împreună, să cântăm şi să ne povestim.

Pe la 3 dimineaţa m-am retras, ştiind că urma drumeţie de dimineaţa şi nu voiam să fiu foarte obosită, Chiri a rămas şi a cântat ceva mai mult.

Am fost întâmpinaţi de ceva mai mult frig decât ne aşteptam, probabil o problemă cu încălzirea (motiv pentru care Mariana vorbea în stânga şi în dreapta încercând să rezolve cumva).

Traseul de Sâmbătă a fost mai mult o plimbare, cu toate că la întoarcere am avut şi de urcat, dar după experienţa  Păpuşa am zis că urc dealuri,  de această dată:))) De la cabana Poiana Secuilor am coborât prin pădure unde era totul încărcat de zăpadă până în Cheile Râşnoavei, apoi am zis să nu ne întoarcem totuşi pe acelaşi drum, aşa că am urmat săgeata spre Cabana Trei Brazi care spunea 2,5 ore, urmând ca de la Trei Brazi să mai avem 1 km până la Cabana noastră. Crengi plineee de zăpadă, zăpada care scârţâia sub tălpi, zăpada căzând de pe crengi pentru ca ieşise şi soarele şi începuse să o topească şi mai trezeam cu ea peste noi. O mai mare bucurie. Am dat şi de un cort la un moment dat, mă întrebam cum o fi rezistat peste noapte personajul ce-l deţinea.

Ne-am şi bulgărit, de fapt eu nu prea, eu făceam fotografii, mă bucuram de copilăria lor. Urmele noastre au format traseul neumblat de cand se depusese zăpada, iar la un moment dat am intrat într-un desiş de brad în care parcă culorile fuseseră înghiţite brusc, iar griul şi albul n-au mai încăput în lăcomia naturii. Soarele fugise cam 1 ora de pe cer, iar eu mă tot minunam de senzaţia ciudată pe care o aveam fiind înconjurată doar de alb şi gri, uneori o lumină ciudată albastră. Ajunşi la cabana abia aşteptam să mâncăm ceva, eventual să bem ceva cald şi să dormiiim măcar câteva minute. Statul prin zăpadă oboseşte mai mult ca o zi toridă, sau cel puţin aşa mi se pare mie.

Sala de mese era în mare parte deja aranjată de cei ce rămăseseră la cabana. Fotografiile de la expoziţie deja se aflau pe pereţi, cearceaful pentru expunerea de slide-uri era şi el, bannerul albatros ne-a întâmpinat când am intrat, atmosferă de sărbatoare, toate numai bune. Aşa că ne-am luat porţia de somn, ne-am schimbat în hainele bune, că eram la sărbătoare şi trebuia să fim altfel. Iată-ne pe toţi la cămaşă aşteptând să auzim cine ce premii a luat. Spre surprinderea mea am primit premiul pentru cel mai bun articol din 2014. Chiri cea mai bună fotografie, au mai fost şi pentru talent, începuturi promiţătoare, predarea ştafetei etc.

O frumoasă surpriză a venit şi de la Iacomi, cu un slide pregatit acasă, muncit câteva ore bune – Mulţumim!. Am văzut şi time lapse-uri şi tot ce se mai putea vedea din 2014, apoi am cântat noi câte ceva pentru cei veniţi acolo, ne-au cântat si Iacomi, şi-mi pare rău că n-am văzut tot, fugisem repede să mă schimb, albatrosul din mine voia înapoi în hainele de munte :))

Apoi s-a cântat şi s-a cântat, până am ramas puţini puţini, eu m-am retras iarăşi pe la 3, dar cântecul s-a auzit până pe la 5. A venit şi dimineaţa de duminică când ştim cu toţii că trebuie să plecăm acasă, dar noi nu voiam şi zăboveam pe terasă cu un soare ce facea ca totul în jur să strălucească şi să ai impresia că e primăvară, aşa că stăteam ca şopârlele cu ochii închişi şi faţa în soare.

A fost ultima ieşire cu oameni dragi din 2014, ocazie să ne amintim cum a fost pe parcursul anului, ce a fost mai bine, şi ce a fost mai puţin bine.  Să primim iarna cum se cuvine şi să ne gândim că drumurile noastre se vor întâlni din nou în anul ce vine. Să construim legături noi şi să cântăm până dimineaţa lângă focul de tabără.

Dacă ar trebui să mă gândesc câte ieşiri au fost pe tot parcursul lui 2014, am pierdut de ceva timp numărătoarea, dar poate o să reuşesc să le trec în vedere pe toate.

Şi dacă mai e puţin şi se termină 2014, vă spun „La mulţi ani!” şi să ne revedem cu bine!

Nu uitaţi să respectaţi natura!

image116

image090

image101

image106

image158

image150

image131

image122

image165

image180

image204

image209

image215

image221

image254

image263

image297

image307

10846182_830212693697229_8498741565692847330_n

10850106_830208790364286_6008611408121977734_n

image046

image052

 

Pentru Prieteni în Munții Măcinului

•3 Octombrie, 2014 • Lasă un comentariu

Au venit nopţile friguroase, înseamnă că a fost şi Trofeul pentru Prieteni organizat de Nea Ilie la sfârşitul lui septembrie. L-am combinat cu remarcarea a 2 trasee Culmea Pricopanului – Sulucul Mare şi Jijila.

Veți găsi și alte impresii pe site-ul oficial al clublui: http://albatrosgalati.org/

Ştiind cât de frig a fost anul trecut, de această dată mi-am luat geaca de iarnă la mine în speranţa că nu o să simt atât de mult răceala nopţii.

Am ajuns vineri pe noapte (vă asteptaţi să fie altfel? :D) Am dat de o tabără plină ochi, noi fiind printre ultimii ajunşi. Mariana ne-a păzit cu dinţii partea noastră de locuri de cort. Ca să nu spun că a mai păzit şi porţii de fasole + murătuuuuri şi copii mici. Aşa că pe lângă eforturile depuse sperăm că a reuşit totuşi sş aibă timp şi pentru ea.

S-a cântat mult, cu chitarişti ce îşi pasau unul altuia ideile, s-a stat până tarziu şi ne-am afumat bine, înainte de a îngheţa în sacul de dormit, pentru că odată ce intră frigul în tine până să te bagi la somn, e greu să-l mai alungi (nu somnul, ci frigul). Aşa că picioarele mele au fost sloi de gheaţă până dimineaţă, tot trezindu-mă peste noapte şi căutând ceva haine să mai pun peste mine.

Dimineaţă nu ne-am grăbit, oamenii plecau la traseu încet încet, noi încă mâncam, iar la o jumatăte de oră după ultimii plecaţi am reuşit să ne urnim şi noi. Eu entuziasmată până peste poate, cu galetuşa ce conţinea vopsea albastră şi o pensulă curată curată. Şi am mers, realizând că pe unele porţiuni marcajele arătau chiar foare bine, pe lângă cele care erau prea ascunse, am adăugat şi noi câteva ceva mai vizibile, undeva căţărate pe stânci. Pentru ca drumeţul să vadă chiar şi de ninge.

 

Primul marcaj, emotiii!

Citește în continuare ‘Pentru Prieteni în Munții Măcinului’

Palme ce susțin gânduri

•11 Septembrie, 2014 • Lasă un comentariu

DSC_8719

Îmi pun gândurile în palme doar ca să încerc să mai înțeleg ceva din ele. Le aleg, le scap, sau le caut, dar uneori nu e de ajuns.
Cum ar fi să-ți dau ție gândul meu, apoi să mi-l înapoiezi? Va fi pus într-o lumină nouă… mai bună sau mai rea?