Cand emotiile fac parte din tine…

Salutare cititorule,

Am să-ți povestesc puțin despre experiența pe care am trăit-o această săptămâna. De fapt începutul săptămânii avea să-mi aducă o surpriză foarte frumoasă. Am primit un telefon ce mă anunța că luni seara de la orele 21:00 aveam să intru în direct la Express TV la emisiunea ”Matinalul de seară”. Nu am fost numai eu acolo, am fost 9 persoane urmărite de  o pasiune comună. Te-am făcut curios?

Fotografia este cea care ne-a adus în atenția telespectatorilor. Nu știu cât de mulți sau cât de puțini au reușit să vadă această emisiune, dar pentru mine a fost un pas foarte important.

Dar să explic de ce am ajuns acolo. Marți – 9 Aprilie 2013 – a fost vernisajul expozitiei de fotografie ce a avut ca tema principală Primăvara – acest anotimp care ne trezește și pe noi la viață, cu toate că în acest an s-a lăsat foarte mult așteptată. Acesta a fost motivul vizitei noastre intr-un studio de televiziune. Cu toate că la expoziție au participat 14 fotografi, nu au reușit să ajungă toți la emisiune.

De la primirea acelui telefon emoțiile m-au urmarit toată ziua, Mă găndeam doar la faptul că voi putea împărtăși gânduri despre o pasiune ce ma urmarește din copilărie. Eram in generală când am avut curajul să iau cu mine aparatul de fotografiat, bine-nțeles pe film, din dorința de a surprinde locurile în care mergeam în excursii.

La studio pană să intrăm în direct încă mă gândeam despre ce aș putea să vorbesc, dar cum îmi e in obicei, în momentul în care ni s-a spus ca în câteva secunde suntem live, am uitat tot… Nu e un lucru rău, m-am gândit, nu voiam să fie ceva pregătit înainte si să pară că sunt un robot. Dacă dintre voi cei ce vedeți aceste rânduri ați reuști sa ne vedeți și aveți idei de împărtășit , vă rog să o faceți, nu le tineti numai pentru voi, fie ele bune sau rele.

S-a vorbit despre expozitie în primul rând, despre ce am adus fiecare prin fotografiile noastre, daca e doar o pasiune sau reușim să și câștigăm câte ceva pe lângă. Eu am avut tot timpul emisiunii senzația ca am uitat si limba romana, o sa radeti poate, dar chiar imi doream sa mă apropii de cei ce ne vedeau și sâ reușim să-i convingem să vină în număr cât mai mare, pentru a vedea o munca ce pentru unii dintre noi a început acum ceva ani, iar pentru alții nu de foarte mult timp. Imagine

Fotografie realizată de: Iancu Dragoș  Andrei

Să vă spun și câte ceva despre expoziție? Despre vernisaj mai exact. Țin să menționez organizatorii acestui eveniment: Laura Lupascu, Cristi Munteanu, si poeta Angela Baciu, cărora le mulțumesc încă o dată pentru aceasta frumoasă șansă de a iesi din lumea noastră și de a putea fi vazuți de cât mai mulți oameni. Să vă spun despre ce am realizat în momentul în care am văzut toate fotografiile așezate pe panouri, fiecare avand panou lui și ocazia să aranjeze fotografiile așa cum își dorește: fiecare dintre noi are un stil propriu, unic daca-mi permiteti, ceea ce m-a bucurat enorm, pentru că am avut diversivitate. Țin să cred ca astfel am legat noi prietenii, oameni de la care am și voi avea în continuare de învățat.

Vernisajul a început la orele 18:00, la început apăreau cate 2-3 oameni apoi, nici nu am realizat exact când, mi-am dat seama că nu mai aveam loc sa trec prin muțime. De la elevi la oameni mai în vârstă, de la fotografi la televiziuni, erau acolo cu toții. Iar eu încă aveam impresia că trăiesc un vis vechi… vechi… Mă bucur să știu că încă există oameni pasionați de frumos și curioși să ne descopere pe noi.

Multumesc tuturor pentru faptul ca încă mai credeti în pasiune.

Expoziția încă mai poate fi vizitată pâna pe data de 8 Mai, la Casa de Cultura a Sindicatelor (Galați) la etajul 1.

Am să revin cu fotografii de la eveniment și cu afișul expoziției.

Dupa cum am promis, iată și afișul evenimentului:

563742_10151376326017747_1019661956_n

 

Și eu alături de fotografiile cu care am participat (cele 10 din dreapta mea):Aneresia

 

 

Anunțuri

~ de aneresia pe 11 Aprilie, 2013.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: