Vara ca o Toamnă

•1 august, 2018 • Lasă un comentariu

Ei bine, noi ce iubim ploaia, am primit-o toată vara.

Ne-am supărat, am mulţumit, ne-am bucurat, am fost melancolici, apoi ne-am amintit că e vara încă şi mai e până la toamnă.

Ştiu, nu am mai scris, de fapt am scris, dar am scris pentru mine. Uneori, nu doar pentru mine.

Mergând de curand spre mare am realizat că de fapt în alte locuri chiar e cald şi năbuşeală, cum în Brasov nu prea e. Am privit multitudinea de cuiburi de berze, întrebându-mă cum au simţit ele toată ploaia. Am vazut pe cer formaţie de pelicani, cred că erau peste 50. Nu am văzut niciodată atât de mulţi într-un loc.

Am privit şi am înotat într-o mare liniştită ca un lac, cum de ani buni nu mai ştiam că se poate. Mă intrebam de ce e atât de calmă şi ce pregăteşte de fapt. Calmul ce prevesteşte o furtună, aşa cum iubirile se înfăşoară în linişte prea mult timp, până vine vremea să socoţi ce a fost bine şi ce nu.

Nopţi cu dans până spre dimineaţă, un răsărit ce a rămas ascuns după nori.

Nisip strâns pe tălpi, alge încâlcindu-se printre picioare, ce-ţi dădeau fiori. Cântat la chitară pe plajă şi o mare de oameni.

Totul aşa cum a trebuit sa fie.

 

 

Reclame

Toamna sufletului meu

•3 noiembrie, 2016 • 2 comentarii

autumn

Sentimentul acela ca e frig afara si totusi e atat de bine aici inauntru. Ne desparte doar un geam de frig.
Daca te-ai ridica sa-l deschizi,  ar intra aerul acela rece care iti taie rasuflarea.
Dar cand lemnele ard in soba si fata ta s-a incalzit, deja stii ca de fapt dupa aerul acela rece tanjesti.
Asa ca mergi, deschide fereastra, lasa-ti sufletul sa inghete pentru cateva clipe.
Sa nu-ti mai simti mainile aproape si asta doar ca sa simti ca inca mai ai un trup… inca mai ai un suflet.

Spre toamna

•1 septembrie, 2016 • Lasă un comentariu

Dintre toate frunzele care au cazut pe mine, toate florile pe care le-am cules toamna si tot fumul de tigara pe care l-am inspirat pasiv, inca mai alerg printre copacii fara padure.

Persephone – Camera lui

•4 iulie, 2016 • Lasă un comentariu

Trecusera deja 10 zile de cand plecase. Nu stia foarte multe despre ce se intamplase pe campul de lupta. Aflase doar ca avansau. Pierdusera cam 10 monstri si cam atat. Iar el era bine.
Gandul ca era bine o linistea. Nu intelegea de ce.

Se trezise in fata camerei lui, dintre toate camerele din Cetate, ce cauta tocmai acolo?
A zis ca nu are rost sa se gandeasca prea mult la asta, era curioasa daca usa aceea grea, stacojie, era ferecata sau putea sa intre nestingherita. Din instinct se uita sa vada daca e cineva in jur, prinse curaj si duse mana incet spre clanta.
O atinse putin la inceput ca si cum o incerca, retrase o secunda mana,apoi hotarata o prinse, apasa si trase spre ea. Se deschise putin, mai ramase cateva clipe asa, ca si cum astepta sa vada daca cineva urma sa spuna ceva, apoi intra in camera.

Lumina apusului invada prin fereastra mare, si-l imagina acolo, in lumina aceea, cu zambetul nelipsit de pe buze, dar stand cu spatele la ea. Se gandea cum i-ar lumina fata soarele – nu mai intelegea nici ea toate gandurile astea.
Pasi incet pe caramida din camera, nu era foarte rece, dar se simtea lipsa unui suflet.

Acum era timp sa analizeze camera: dulapul, biroul, scaunele, apoi patul. Simti nevoia sa se duca la el, se asezase, apoi se intinse.
Inchise ochii si realiza ca-i simtea parfumul. Oare nu stransese nimeni asternutul dupa ce a plecat el? era doar in imaginatia ei? Atinse perna pe care isi intindea el capul in fiecare noapte si ramase asa, cu o mana pe perna,
in lumina apusului care acum ii incalzea trupul. Ii tinea cald, adormise acolo, probabil prea mult vin fusese la cina.

Vantule

•25 mai, 2016 • Lasă un comentariu

DSC_8066res

Vantule, ia-ma cu tine
Fa-ma sa dispar printre copaci si flori,
Ia-mi parul si leaga-l de mare
Ia-mi picioarele si alearga-le pe munte
Ia-mi buzele si saruta luna
Ia-mi mainile si lasa-le sa aleaga raze de soare.

Semiintuneric

•14 aprilie, 2016 • Lasă un comentariu

Fragile shadow_by_aneresia-d602g3mUneori mi-e dor de umbre
Le simt in semiintuneric
Alteori dispar
Si atunci stiu ca raman doar eu cu mine
Intind mana si incerc sa le prind
Dar ele sunt deja departe
Ca niste vise candva visate
Si pe care incerci sa ti le amintesti.
Timpul trece,
Umbrele isi schimba formele
Astazi sunt frici, maine bucurii
Astazi sunt eu, maine esti tu.

Persephone

•4 aprilie, 2016 • Lasă un comentariu

Deviation by: http://alexandravbach.deviantart.com/art/Hades-and-Persephone-504311208

hades_and_persephone_by_alexandravbach-d8c950o.jpg

– Stii ca nu mai poti scapa de aici, si stii ca nici nu vrei de fapt sa pleci. Ce te asteapta afara? Ei stiu deja ca esti a mea si ca nu te mai poti intoarce. Au si renuntat sa mai spere.
– Degeaba incerci sa-mi spulberi orice speranta, eu tot am sa incerc sa fug.
– Daca ai sa reusesti sa gasesti singura poarta deschisa catre lumea naturala, esti libera sa pleci. spuse el cu un zambet ce dadea de inteles ca asta era imposibil.
– Poftim?
– Da, cum ai auzit. Apoi se intoarse cu spatele la ea si deveni intersat de stiloul de pe biroul lui cel negru.
– Exista o poarta, care mai este si deschisa. Iar daca o gasesc pot pleca definitiv?

Citește în continuare ‘Persephone’