Persephone – Camera lui

•4 iulie, 2016 • Lasă un comentariu

Trecusera deja 10 zile de cand plecase. Nu stia foarte multe despre ce se intamplase pe campul de lupta. Aflase doar ca avansau. Pierdusera cam 10 monstri si cam atat. Iar el era bine.
Gandul ca era bine o linistea. Nu intelegea de ce.

Se trezise in fata camerei lui, dintre toate camerele din Cetate, ce cauta tocmai acolo?
A zis ca nu are rost sa se gandeasca prea mult la asta, era curioasa daca usa aceea grea, stacojie, era ferecata sau putea sa intre nestingherita. Din instinct se uita sa vada daca e cineva in jur, prinse curaj si duse mana incet spre clanta.
O atinse putin la inceput ca si cum o incerca, retrase o secunda mana,apoi hotarata o prinse, apasa si trase spre ea. Se deschise putin, mai ramase cateva clipe asa, ca si cum astepta sa vada daca cineva urma sa spuna ceva, apoi intra in camera.

Lumina apusului invada prin fereastra mare, si-l imagina acolo, in lumina aceea, cu zambetul nelipsit de pe buze, dar stand cu spatele la ea. Se gandea cum i-ar lumina fata soarele – nu mai intelegea nici ea toate gandurile astea.
Pasi incet pe caramida din camera, nu era foarte rece, dar se simtea lipsa unui suflet.

Acum era timp sa analizeze camera: dulapul, biroul, scaunele, apoi patul. Simti nevoia sa se duca la el, se asezase, apoi se intinse.
Inchise ochii si realiza ca-i simtea parfumul. Oare nu stransese nimeni asternutul dupa ce a plecat el? era doar in imaginatia ei? Atinse perna pe care isi intindea el capul in fiecare noapte si ramase asa, cu o mana pe perna,
in lumina apusului care acum ii incalzea trupul. Ii tinea cald, adormise acolo, probabil prea mult vin fusese la cina.

Vantule

•25 mai, 2016 • Lasă un comentariu

DSC_8066res

Vantule, ia-ma cu tine
Fa-ma sa dispar printre copaci si flori,
Ia-mi parul si leaga-l de mare
Ia-mi picioarele si alearga-le pe munte
Ia-mi buzele si saruta luna
Ia-mi mainile si lasa-le sa aleaga raze de soare.

Semiintuneric

•14 aprilie, 2016 • Lasă un comentariu

Fragile shadow_by_aneresia-d602g3mUneori mi-e dor de umbre
Le simt in semiintuneric
Alteori dispar
Si atunci stiu ca raman doar eu cu mine
Intind mana si incerc sa le prind
Dar ele sunt deja departe
Ca niste vise candva visate
Si pe care incerci sa ti le amintesti.
Timpul trece,
Umbrele isi schimba formele
Astazi sunt frici, maine bucurii
Astazi sunt eu, maine esti tu.

Persephone

•4 aprilie, 2016 • Lasă un comentariu

Deviation by: http://alexandravbach.deviantart.com/art/Hades-and-Persephone-504311208

hades_and_persephone_by_alexandravbach-d8c950o.jpg

– Stii ca nu mai poti scapa de aici, si stii ca nici nu vrei de fapt sa pleci. Ce te asteapta afara? Ei stiu deja ca esti a mea si ca nu te mai poti intoarce. Au si renuntat sa mai spere.
– Degeaba incerci sa-mi spulberi orice speranta, eu tot am sa incerc sa fug.
– Daca ai sa reusesti sa gasesti singura poarta deschisa catre lumea naturala, esti libera sa pleci. spuse el cu un zambet ce dadea de inteles ca asta era imposibil.
– Poftim?
– Da, cum ai auzit. Apoi se intoarse cu spatele la ea si deveni intersat de stiloul de pe biroul lui cel negru.
– Exista o poarta, care mai este si deschisa. Iar daca o gasesc pot pleca definitiv?

Continuă să citești ‘Persephone’

Un an departe

•1 aprilie, 2016 • 2 comentarii

15393_10153540368462923_1570704493535549898_n

De cand am revenit acasa cu cheile pentru un alt oras, am facut bagajele si am pornit sa deschid o yala veche, cu o cheie noua si straina.

Cu masina plina de haine si multe alte nimicuri am lasat un oras atat de plin de Dunare, pentru un oras cu un munte in centrul vechi.

Continuă să citești ‘Un an departe’

Primvara lui Vincent

•10 martie, 2016 • Lasă un comentariu

 

Am decis sa iau putina culoare, a venit primavara, inca astept sa vad primele flori ale copacilor. Primavara imi aminteste de Vincent si al lui tablou  Blossoming Almond Branch in a Glass – 1888

Vremea e inca capricioasa, nu se hotaraste daca vrea sau nu sa se imblanzeasca. Iar acum s-a pornit si un vant nebun.  E o oboseala de astenie de primavara care sper sa treaca. Cu siguranta as dormi toata ziua daca as putea.

Iata vara cum s-a dus

•1 septembrie, 2015 • Lasă un comentariu

Nici nu mai stiu ce a fost si nu a fost, cert e ca vara se razbuna acum la sfarsit si vrea sa ne ia si orice urma de rasuflare.

A fost munte si mare, a fost cantec la foc de tabara si inot in valuri verzi. Rochii cu nisip si pantaloni plini de praf. Am cerut companie dar si singuratate, deoarece inca tind sa ma retrag cu mine si in mine. Au fost multi prieteni si putine zile libere. Amintiri in fotografii si cantece. Nu am cerut f mult de data aceasta dar am primit cu bratele deschise tot ce a venit cu bune si cu rele.

„E atat de multa tacere in mine

Incat atunci cand e zgomot

Ma dor toate. ”

DSC_2107

 
Urmărește

Fiecare nou articol să fie livrat pe email.